Muzeul Universitaţii "Alexandru Ioan Cuza" Iași

Despre Locaţie: 
Muzeul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi reuneste intr-o maniera moderna, Muzeul Civilizatiei Cucuteni (o civilizatie de acum 5000 B.C.) si Muzeul Academic (o scurta istorie a primei Universitati din tara). Spatiul dedicat civilizatiei Cucuteni este amenajat intr-o maniera moderna, astfel incat imaginile care reproduc scene din viata cotidiana sunt ilustrate cu ajutorul unor exponate reprezentative. In camera centrala vizitatorii sunt transpusi in intimitatea domeniului fascinant al cercetarilor arheologice, prin intermediul unei reconstituiri de amploare, care reda diversele stadii ale explorarii, de la investigatiile de teren, pana la restaurarea pieselor rezultate din sapaturi. Salile tematice ilustreaza varietatea creatiilor specifice oamenilor din vechime. Astfel, sala artelor gazduieste remarcabile vase cu motivul spiralei, pictate cu rosu, negru si alb. In sala ocupatiilor a fost reconstituita o locuinta caracteristica epocii si sunt expuse diverse unelte si arme, iar sala tezaurului reuneste exponate cu o valoare inestimabila, precum podoabe si obiecte de cult. Muzeul Academic este organizat dupa criterii tematice si prin raportare la diversele etape istorice pe care le-a parcurs invatamantul superior iesean. Un loc central a fost rezervat amenajarii unei replici a cabinetului rectoral, unde pot fi admirate cateva dintre simbolurile Universitatii, precum ciocanul si mistria folosite pe 23 mai 1893, la solemnitatea asezarii pietrei fundamentale a Palatului de la Copou, primele decoratii si diverse sigilii. Un spatiu consistent este alocat evolutiei istorice a institutiei, fiind marcate, cu ajutorul unor exponate reprezentative (steagurile preimelor facultati, tablouri cu personalitati, documente oficiale, medalii, fotografii, publicatii), momentul inaugural, parcursul institutional si aniversarile din 1910/1911, 1960, 1985 si 2010. Cea mai mare parte este dedicata disciplinelor academice si traseelor stiintifice ale unor personalitati emblematice. Diversele laboratoare, Muzeul de Istorie Naturala, Gradina Botanica si Biblioteca Centrala Universitara beneficiaza de o expunere adecvata. Un loc aparte este rezervat celor care, de-a lungul timpului, au fost studenti ai acestei Universitati. De asemenea, relatiile internationale ale celei mai vechi institutii romanesti de invatamant superior sunt evocate intr-un cadru distinct.
Detalii Locaţie: 
Facilităţi: 
Aer condiţionat
Wi-fi
Program: 
marti-vineri, 9-16 si sambata-duminica, 10-15.
Oferte speciale: 
Acces gratuit pentru toate categoriile de vizitatori

Ascunde numereleAfişează numereleHide numbersShow numbers